luni, 3 ianuarie 2011

Ajută cinci fraţi să fie fericiți!



Vlăduţ este cel mai mare dintre frați şi are doar 13 ani. El este capul familiei. Şi tată şi frate. Muncește cot la cot cu bunica, are grijă de frații săi. Este primul din clasă, iar visul lui este să ajungă arhitect, iar casa lor mică s-o construiască după planurile lui.
Mama lor a murit, în urmă cu cinci luni. Îndoliată în suflet și-n trup, bunica se lasă pe ea, pentru ei. Bucăți din inima ei se rup atunci când îi vede atât de buni la școală, dar atât de săraci. "Nu-i dau cu orice preț de lângă mine până mor. Cât a vrea bunul Dumnezeu, că-i credința la el", spune bunica.

De acolo de sus, din ceruri, mama lor este mândră de ei şi îi roagă pe îngeri să-i apere de rele. "Cel mai greu mi-a fost atunci când a murit mama. Am trecut în mare parte peste, acum mi-a rămas responsabilitatea de a-mi îngriji frații. O ajut pe bunica. Fac treabă, când trebuie merg la butelii, fac focul câteodată noaptea", spune Vlăduţ. El este primul din clasă și are ambiții mari. "Cel mai mult îmi place matematica. Înainte mă ajuta mama la matematică, acum fac mai mult singur", a completat băiatul. Performanțele lui sunt întărite și de notele pe care le ia la scoală, numai 9 și 10.
Vlăduţ nu-și dorește daruri pământești, ci un strop de fericire.
Au nevoie de bunuri de orice fel, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, rechizite, bunuri de folosință îndelungată, etc.

Cei care doresc să-i ajute pe cei cinci copii pot face donații în bani în contul deschis pe numele bunicii, Magdalena Caragică, la CEC  - RO59CECEVS1808RON0445917.
De asemenea, pentru cei care vor sa dăruiască, se va organiza un centru de colectare a bunurilor în data de 10 ianuarie 2011, orele 8 -17, la poarta principala ArcelorMittal Galați, în clădirea din dreapta Centrului de Calcul, la parter.
Persoana de contact:
Sandu Petru, tel. 0733090201.

luni, 6 decembrie 2010


DE SĂRBĂTORI, DĂRUIEȘTE DIN INIMA!
Dincolo de faptele mari sau de gesturile grandioase putem sa stârnim zâmbete în coltul gurii acelora care au uitat sa zâmbească: copiii orfani, cu dizabilitati și bătrânii noștri.
“Daruieste din inima” pentru copiii cu dizabilitati și vârstnicii aflați în dificultate!
In acest scop, o echipa de voluntari va colecta bunuri (alimente neperisabile preambalate, apa, produse de igiena, jucării), pentru ajutorarea copiilor din Centrul de Plasament nr. 3 și a vârstnicilor din Galați aflați în risc social, cu venituri materiale reduse.
Cei ce doresc sa doneze bani o pot face la centrele de colectare. Sumele strânse se vor utiliza pentru achiziționare de bunuri din categoria celor menționate.
Cele 2 puncte de colectare sunt:
- în Țiglina I, vis-a-vis de Arcada, intre orele 09.00 – 19.00;
- poarta ArcelorMittal Galați, intre orele 06.00 – 17.00.
Orice ajutor este prețuit și orice acțiune care face lumea sa zâmbească, contează! Sta în puterea noastră sa aducem bucurie în viata unor persoane care au nevoie de ajutor!
Pentru mai multe informații:
Sandu Petru tel. 0733090201
De sărbători, implica-te și tu!!!